"mă duce parcă umbra-n spate"
cu viața lui de-un pol mi-a zis un tânăr
un gol parcă purta Atlas pe umăr
îmi fulgerau imagini disparate
din alte lumi posibile ce n-or să fie
ți-i zisa ta cumva un vers de poezie
l-am întrebat sau simți povara
acestei vieți ce ți-a fost dată
nemulțumită dând pe dinafară
cum ar putea să expandeze
e un colaps care mă doare
sânt ca-ntr-un vis în cre vreau să fug
și-s mutilat fără picioare
dar ai deschise porțile-omenirii
și-ți poți alege una preferată
ce-i viața-mi zise e o fugă
din clipa care moare către-o altă
și dacă știu ca cea care-o să vină
sortită e să fete avortoni
bătrâne spune-mi am vreo vină
eu ce-aș putea să-i spun adeseori
fertila-mi minte pare-a fi sterilă
blocat mă simt în goana lumii
și jalea-mi plâng ca mâțu-n scai
zvârlit precum zicea poetul
nu te-ntrista dau eu s-o dreg
așa-i acuma tineretul
când se trezește din marasmul
bombardamentului informațional
nu-i viața totuși tragedie i-am zis
gândește-te că dacul s-a făcut valah
și din valah a devenit român
iar cursul vieții de acum
ce din român îl vrea european
și în final
un cetățean global fără de nume
nu-i altceva decât o ficțiune
borfașii lumii sunt pe val
imaginându-și strategia
ca infailibilă dar prăbușirea
care-i așteaptă o să-i stingă
tu ține minte e-o anomalie
cu inima în dreapta
e firesc
la locul ei să fie-n partea stângă

e comunismul înfierat
și marea curvă fuge cu prăjina lungă
s-alunge curvele din sat
tu să-nțelegi ce care va să zică...